Ea.

Aveam vreo 3-4 ani, parul scurt, ochii cat cepele si o fundita mare cat capul meu. Alaturi, o fata mai inalta, blonda, razanda. Intre noi, Mos Craciun sau doamna educatoare (nu prea ma ajuta memoria zilele astea). E prima poza cu noi doua. Ea? Ea e fata cu care am alergat in curtea gradinitei, rupandu-ne pantalonii in genunchi mai mereu, cu care am dat concerte pe melodiile fetelor de la Andre, cu care am experimentat vrajile din “Sunset Beach”, in fata careia pot fi mereu eu insami. Pe la vreo 10 ani scriam impreuna biletele baietilor de care eram indragostite, insa niciodata nu le trimiteam, iar cand jucam fantanica mereu ma lasa sa vad printre degetele-i baiatul pe care-l vroiam. Mai tarziu, fugeam de la petreceri si ne petreceam revelioanele pe strada, inghetate. Diminetile de iarna erau mereu preferatele noastre: ciocolata calda, pijamale, zgribulite sub o plapuma groasa. Si mai tarziu, ne luam ramas bun. Ea, Iasi, eu, Southampton. Au trecut 2 ani si-un pic de-atunci. Ne revedem de cateva ori pe an si nu ne plangem. Astazi, a ramas fata in fata careia imi dezbrac sufletul intotdeauna fara sa-mi fie rusine, fara sa ma simt judecata, fara sa-mi fie frica. Fata care, desi la mii de km distanta, imi spune ca o sa fie bine si ca-i acolo, undeva, alaturi de mine. Fata care ma cearta si ma ia de urechi atunci cand ma pierd si care-mi aduce aminte ca si eu contez. Visam impreuna la lucruri cu miile, la o garsoniera a noastra, la fotografii si excursii si petreceri organizate de noi, la un butic vintage, la dimineti in care ne mancam micul dejun in graba si ne certam pe al cui e randul sa pregateasca cina. Visam la o nunta dubla si la copii botezati dupa numele celeilalte. Si in orice moment, fie ca bocim dupa fostul sau dupa o iubire platonica, fie ca ne bucuram ca am mai economisit 5 lire sau ca ne-am gasit un job, ramanem noi doua. Si-atat. 


O cheama Ioana.
Advertisements

Iti multumesc.

Nu o sa i inteleg niciodata pe cei care aleg sa se razbune dupa o relatie esuata. Pricep ca ai suferit, ca te-a inselat, ca nu a facut totul sa te pastreze. Si totusi, este intr-adevar doar vina unuia sau fiecare din cei doi isi are partea de vina? Inclin spre a doua varianta. Mereu m-am intrebat: cum reusesti sa uiti si sa regreti momentele frumoase petrecute impreuna cu acel om care odata te-a facut cea mai fericita, care te-a trezit de multe ori sarutandu-te, care s-a purtat ca un clovn numai pentru a ti vedea zambetul frumos, care te-a facut sa te simti o femeie implinita? Da, stiu, o sa zici: “Dar m-a facut sa sufar. Mi-am irosit timpul cu el cand puteam face multe alte lucruri” Ai dreptatea ta, insa, atunci cand lasi ranchiuna, nervii si regretele deoparte incepi sa vezi ca ai fost suficient de norocoasa sa traiesti o iubire, indiferent ca povestea nu a avut cel mai fericit sfarsit.

Am iubit un om pentru prima data si m-am lasat iubita. Am ales sa plec undeva departe de el si lucrurile incepusera sa scartaie dupa doi ani, la distanta. Desi a lasat buzele lui gustoase sa ma uite, nu am niciun fel de regret. Poate doar unul, ca povestea noastra nu a fost una din acelea de care vorbesc nepotii cand se aduna in gradina, la foisorul imbratisat de lilieci. Sau poate o sa fie. Ii sunt vesnic recunoscatoare pentru ce sunt astazi, pentru tot ce m-a invatat, pentru ca m-a luat la dans in miez de noapte (eu fiind semi-adormita), pentru toate biletelele cu “imi pare rau!”, “iarta-ma!” si “te iubesc!” atunci cand ne certam, pentru toate noptile cand ma lasa sa dorm pe bratul lui, pentru ca imi canta mai mereu desi nu era stralucit la asta, pentru ca se impiedica mereu de piciorul meu, pentru mii de alte lucruri..Indiferent de numarul de oameni care o sa ne sifoneze cearsafurile sau inimile, povestea noastra o sa ramana deosebita si cea mai frumoasa. Iti multumesc pentru asta, om frumos si sper sa fii cel mai fericit, sa apuci sa-mi impartasesti si mie reteta!

Azi imi doresc sa vina Craciunul mai repede. Mi-e dor de mirosul de mere coapte cu scortisoara si vin fiert baut in fata sobei. Mi-e dor de oamenii mei de acasa.

Si am sa vin.

     Pana nu demult ma imaginam cu un oarecare el. Un el al meu. Ne duceam traiul amandoi intr-o casuta modesta la o margine de oras prafuit. Ma trezeam mereu inaintea lui si-l priveam. Avea mana tot pe sanul meu stang, asa cum ii place sa doarma. Sforaia usor, dar placut. Imbracata doar cu el, puneam de-o cafea. Pentru doi. Il sarutam usor apoi, se trezea si-mi spunea ca diminetile langa mine sunt preferatele lui. Fereastra inalta din camera dadea spre campul acela unde faceam dragoste adesea la caderea noptii. Imi promitea mereu ca lumea o sa fie a mea in bratele lui, ca o sa vedem Italia impreuna si milioanele de alte locuri asezate pe-o lista fara sfarsit. Si ca o sa avem 5 copii care o sa-i semene la nazbatii, care sa dea glas casutei noastre mute de atata iubire.
 
     Poate undeva, intr-o casuta modesta la o margine de oras prafuit, un oarecare el doar ma asteapta sa vin..

Malina

         I love a good coffee with milk and plenty of cream on the top, I have a weakness for foreign accents (especially Andalusian) and good sexy lingerie, I’m not a big fan of drama nor depressing people and I strongly believe that with the right people next to you, life is freaking amazing.

        My biggest dreams are to own a VW campervan, to travel the world and to help my mother and my step dad  have a great rest of their life.